Grupul elveţian Windex Group GmbH va construi prima fabrică de turbine şi palete eoliene din România, în judeţul Constanţa, printr-o investiţie de 25 milioane euro, a declarat marţi pentru Agenţia NewsIn Nicolae Eduard Simion, directorul general al filialei din România a grupului. „În două luni vom demara construcţia acesteia, care va dura 12 luni şi imediat după vom avea deja făcute primele livrări. Banii necesari investiţiei sunt asiguraţi de grupul din care facem parte”, a precizat Nicolae Eduard Simion. Acesta a precizat că în prezent se află deja în negocieri cu posibili clienţi. „În final, vom avea 100 de angajaţi. Turbinele vor avea o capacitate începând de la 225 kW la 2,5 MW”, a precizat Nicolae Eduard Simion. Potrivit acestuia, Windex şi-a deschis la începutul acestui an filiala din România, Windex East Technology, special cu scopul realizării acestei fabrici.
Articles
Elvetienii construiesc la Constanta prima fabrica de turbine si palete eoliene din Romania
Published at 17/06/2010
« Articles